PNL l-a instalat pe Marius Ghineț, patronul firmei de pompe funebre Big Funerare, în fruntea Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț

A  facut-o in regim de urgenţă, înainte de intrarea în vigoare a legii promulgate deja de preşedinte, care interzice astfel de epurării politice. Ministrul Sănătății a semnat numirea lui Marius Ghineț în funcția de manager al spitalului începând cu data de 15 mai 2020.

Județul Neamț este considerat județ focar, al doilea după Suceava, cu peste 50 de cazuri de coronavirus la 100.000 locuitori, iar Spitalul Județean a fost al treilea spital din țară devenit focar de COVID-19.

Ca o ironie a sorții, Spitalul Județean are până acum 43 decese în rândul persoanelor infectate cu COVID-19, iar cariera sau activitatea lui Marius Ghineț este legată de cea a firmei de pompe funebre „BIG Funerare” pe care o manageriază de mulți ani.

În paralel, Marius Ghineț ocupă funcția de director de logistică al SC Publiserv SA, societate a Consiliului Local Piatra-Neamț care se ocupa de asfaltări și lucrări de întreținere în oraș.

În plus, tot în conducerea spitalului vine o numire de la aceeași firmă de asfaltări, Publiserv, în persoana Nicoletei Tudora.