Cele mai spectaculoase numiri în funcții, pe filiera „Grindă” rămân cele care au legătură cu prefectul județului Vrancea. Acesta se numește Gheorghiță Berbece și a fost numit în funcție la sfârșitul anului trecut, după ce, anterior, a activat în calitate de consilier parlamentar la cabinetul deputatului Ion Ștefan zis “Grindă”.
Activitatea politică a lui Gheorghiță Berbece este una mai mult decât interesantă. A fost chelner, apoi a ocupat funcția de șef al Gărzii de Mediu Vrancea, în perioada guvernării Boc, începând cu anul 2012, a ocupat funcția de consilier local Vrancea din partea Partidului Ecologist (Alianța pentru Vrancea). După care a devenit secretarul general al filialei Vrancea a Partidului Mișcarea Populară, înființat de Traian Băsescu și de Elena Udrea. În 2015, acesta a părăsit formațiunea, schimbându-și, din nou, orientarea politică, devenind liberal. Surse locale spun că acest lucru s-a datorat relației extrem de apropiate pe care o are cu Ion Ștefan. Din declarația de avere, dar și din datele furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, aflăm că prefectul de Vrancea a deținut, din 1993, până în 2018, o companie pe nume Tehnoplus Exim SRL, unde a și lucrat o perioadă. După divorțul de soția sa, Berbece și-a cesionat părțile sociale și a renunțat și la funcția de administrator.
Prefecturile se află în subordinea Guvernului, fiind reprezentantele Executivului în teritoriu, dar se subordonează administrativ Ministerului Afacerilor Interne. Astfel încât, deloc fără să mire, aflăm că fiul lui Gheorghiță Berbece, Iulian Berbece, a fost numit, în luna aprilie, în funcția de consilier al secretarului de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Pompiliu Noricel Stroe, fost consilier în cadrul Consiliului Județean Vrancea. Anterior funcției la MAI, Berbece junior a lucrat ca polițist, mai exact ca adjunct al șefului Postului de Poliție Vulturu, din subordinea Inspectoratului Județean de Poliție Vrancea.
Recent, verișoara lui Gheorghiță Berbece, Elena Codruța Mihalache, a fost instalată la conducerea interimară a Spitalului Clinic Județean de Urgență Focșani. Ruda prietenului ministrului „Grindă” are 35 de ani, este de profesie medic stomatolog și a preluat funcția după ce echipa militară instalată pe perioada stării de urgență și-a încheiat misiunea la această unitate spitalicească. Iar Iulian Berbece – fiul prefectului de mai sus, a ajuns din ajutor de șef de post la Vulturu pe funcția de consilier al secretarului de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Pompiliu Norocel Stroe.

Sursa: Monitorul de Vrancea