Cum a populat PNL două instituții-cheie cu neamuri, prieteni, parteneri de viață și clientelă politică. Noii șefi de la la Fondurile de Garantare și Contragarantare
O promisiune a premierului Ludovic Orban de la începutul mandatului – ”Să terminăm cu pilăraia şi nepotismul” –, este contrazisă flagrant de realitatea din două instituții esențiale pentru piața financiară. G4Media.ro a prezentat cazurile Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGICMM) și al Fondului Român de Contragarantare (FRC). De la vârf și până la Filialele din Valcea, Craiova, Sfântu Gheorghe sau Focșani, ambele instituții aflate în subordinea Ministerului de Finanțe au devenit baze ale clientelismului politic liberal, printre cei propulsați în funcții aflându-se și reprezentanți din partidele aliate.
Premierul Ludovic Orban a depus jurământul de învestitură pe 4 noiembrie 2019. Începând cu luna decembrie 2019, în Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și în Fondul Român de Contragarantare, la nivel central și local, au fost numiți, în diverse funcții (membri în Consilii de Administrație, președinți de Consilii de Administrație, membri Consiliul de Supraveghere, membri Directorat) 19 persoane care fac parte din PNL sau din formațiuni aliate ale acestuia. Cei mai mulți dintre cei numiți au mandate de 4 luni, care pot fi prelungite până la 6 luni.
Alexandru Ștefan Părduț (32 de ani, Președinte TNL Vâlcea, Consilier Județean Vâlcea, Vicepreședinte TNL România). Administrator executiv Filiala FNGCIMM Craiova. Remunerație lunară 15.870 lei/brut. Foarte interesant cum a fost promovat un carciumar (Pardut este actionar la un restaurant din Ramnicu Valcea – Alioli Altceva) intr-o functie de inalta responsabilitate economica in statul roman!
Cum a răspuns Alexandru Ștefan Părduț la întrebările adresate de G4Media.ro despre cine l-a susținut pentru funcție și dacă ajungea în funcție în condițiile în care PNL nu era la guvernare: ”Am fost susținut de Consiliul de Administrație. Nu am de unde să știu. Nu ține de mine”.
Rusine!
Sursa: Ziarul de Vâlcea